Geneza matricei pentru opțiuni binare


Prima este aceea a unui "vocabular" sau glosar care cuprinde prezentarea sumară a sensului termenilor strict tehnici ai disciplinei. Cea de-a doua este dicţionarulenciclopedic, care tratează pe larg atît geneza şi evoluţia sensului diferiţilor termeni, cît şi orientările şi tipurile de teorii sau cercetări în care ei sînt implicaţi.

Decizia de a opta pentru o variantă sau alta n-a fost uşor de luat.

Pe de o parte, în condiţiile actuale, sociologia este aşteptată să ocupe o poziţie cheie în cultura intelectuală a comunităţii şi a fiecăruia dintre noi, eventual să contribuie, în mod semnificativ, la conştientizarea şi la eventuala soluţionare a problemelor cu care ne confruntăm. Totodată, fiind primul dicţionar de sociologie publicat în ţara noastră, sîntem conştienţi că publicul s-ar aştepta a primi un instrument de informare şi orientare cît mai complet, clar şi operaţional cu putinţă.

Pe de altă parte, a trebuit să luăm în considerare şi posibilităţile noastre limitate. O enciclopedie sociologică, deşi foarte necesară, presupune o acumulare de cunoştinţe în cadrul comunităţii noastre şi o clarificare teoretică şi metodologică sensibil superioare celor atinse în prezent.

Genesis Matrix Indicators

Aceste date ale problemei ne-au determinat să optăm pentru o formulă de dicţionar intermediară între glosar şi enciclopedie.

La termenii importanţi am căutat, pe cît s-a putut, să dăm informaţii asupra evoluţiei sensurilor lor şi a contextelor teoretice şi metodologice în care sînt utilizaţi. Pentru ceilalţi am oferit semnificaţiile standardizate, deşi nu întotdeauna univoce, pentru că polisemia şi metafora sînt încă puternic prezente în sociologie. Prin natura sa, un dicţionar trebuie să ofere o imagine a ceea ce s-a sedimentat în sociologie, să redea ceea ce a devenit oarecum standard în practica comunităţii sociologice.

Or, tocmai aici este marea problemă. Sociologia a făcut paşi importanţi spre elaborarea unei paradigme unice, dar este încă departe de a o fi realizat. Există în sociologia actuală o largă varietate nu numai de abordări teoretico-metodologice, dar şi terminologice. La acestea se adaugă şi o importantă variaţie terminologică provenită din orientarea sociologiilor naţionale.

Am încercat, pe cît posibil, să oferim o imagine cît mai completă a acestei varietăţi, dar şi a tendinţelor de convergenţă. Inevitabil, 7 PREFAŢA acolo unde diversitatea este excesivă si cristalizarea sensului este încă scăzută, autorii au fost nevoiţi să propună o structurare proprie, recurgînd, a- tunci cînd au apreciat că este cazul, şi la comentarii critice. O altă dificultate majoră a provenit din selectarea termenilor trataţi.

INTRODUCERE IN ANALIZA TEHNICA - CANDLESTICK CHART

Orice selecţie implică atît omisiuni, cît şi opţiuni, iar acestea au trebuit astfel făcute încît să indice şi convergenţele şi diferenţierile din abordările disponibile, dar mai ales să ofere deschideri pentru noi cristalizări şi dezvoltări. Intenţia principală a selecţiei şi prezentărilor a fost aceea de a oferi o imagine a sensurilor consacrate, dar şi de a provoca reflecţia utilizatorului pentru explorarea unor cum să lucrați cu linii de tendință asemenea analize şi interpretări.

Fiind un dicţionar de termeni, nu am inclus articole bio-bibliografice referitoare la autorii clasici şi contemporani. Sperăm că referirile la curentele sociologice sau la diferiţi termeni vor suplini într-o oarecare măsură o asemenea lipsă. Referirile la autori sau la lucrări s-au efectuat cu maximă economie, oprindu-ne de regulă la autorii şi lucrările fundamentale, iniţiatoare, devenite clasice.

Datorită importanţei metodologice a variatelor metode statistice de prelucrare a datelorîn sociologia actuală, am introdus termeni referitori la marile tipuri de analiză statistică.

Pentru a evita fragmentarea înţelegerii sensurilor intercorelate ale termenilor am preferat o tratare mai extinsă a termenilor cheie principalidefinind în cadrul lor o mulţime de termeni derivaţi. Prin aceasta am sperat că sensul unor termeni va deveni mai clar, în contextul mai general al termenilor cheie. De aceea, în final, prezentăm un index cu trimiteri atît la termenii principali cît şi la cei derivaţi sau asociaţi.

geneza matricei pentru opțiuni binare

O secţiune distinctă este consacrată prezentării unor indicatori esenţiali, curent utilizaţi în diverse analize ale comunităţilor sociale. Intenţia este de a oferi cititorului posibilităţi de informare asupra semnificaţiilor specifice fiecărui indicator, fără a intra în detalii tehnice, sperînd astfel să-l ajutăm să citească mai uşor diverse tabele statistice şi să-şi sporească înţelegerea unor analize, programe sau direcţii de dezvoltare sectorială sau globală.

Setul de indicatori selectaţi este oarecum minimal, dar rezultat prin aplicarea unui principiu al esenţialei complementarităţi a indicatorilor economici cu cei demografici şi cu cei utilizaţi în sectoarele fundamentale ale sistemului social global. Sociologia îşi realizează menirea prin sporirea posibilităţilor de explorare, înţelegere şi practicare a libertăţii umane, prin oferirea de punţi de legătură între personal şi social, între individual, comunitar şi global.

Studiul sociologiei trebuie să ofere temeiurile construcţiei actuale a culturii intelectuale prin stimularea imaginaţiei interpretative şi a analizei lucide centrate geneza matricei pentru opțiuni binare viaţa personală în lumea socială. A da seamă de cursul şi stilul individual de viaţă într-o lume învolburată de schimbări nu este o simplă opţiune, ci o necesitate pe care sociologia are menirea să o conştientizeze.

Dicţionarul de faţă vine în întîmpinarea acestei cerinţe. Aici veţi găsi indicată pagina unde este prezentat termenul şi e- ventualele asociaţii.

Depinde de opţiunea dumneavoastră dacă le urmaţi sau nu. Ne cerem scuze dacă termenul pe care îl căutaţi nu este prezentat şi vă invităm să-l căutaţi în alte dicţionare sau în ediţia următoare a dicţionarului nostru. Dacă vă interesează numele autorului textului de prezentare a unui termen, comparaţi iniţialele de la sfîrşitul textului respectiv cu lista de mai jos: Alfred Bulai: A.

Alin Teodorescu: A. Călin Anastasiu: CA. Cătălin Zamfir: C. Dom Marcel: D. Dumitru Sandu: D. Elena Zamfir: E. Emilian Popescu: E. Gheorghiţă Geană: Gh. Mie Bădescu: l. Ion Ungureanu: I. Laura Grunberg: L. Livius Manea: L. Lazăr Vlăsceanu: L. Măria Larionescu: M.

Măria Voinea: M. Mihaela Vlăsceanu: M. Nicolae Gheorghe: N. Nicolae Lotreanu: N. Petru lluţ: P. Septimiu Chelcea: S. Smaranda Mezei: S. Sorin Rădulescu: S. Tania Dobrescu: T. Traian Rotariu: T. Cum istoria dominatoare este, în mare măsură, totuna cu manifestările expansiunea unui mare imperiu, a unei dominaţii oarecare, a.

Această atitudine variază de la toleranţa aparentă a populaţiilor faţă de aparatul dominaţiei aşa-numiîa "împăcare", coabitare cu răulpînă la abandonarea violentă a statului opresiv împovărător. Imperiul, o dominaţie în genere, nu intră in relaţie organică cu poporul, ci se aşează ca o imensă "superfetaţie parazitară" peste populaţia locală.

Aşa se explică desolidarizarea acesteia faţă de aparatul superpus şi graba de a înlocui un aparat cu altul dacă ultimii sosiţi "cereau mai puţin de la supuşii lor decît vechii împilatori". Aşa se explică de ce, în momentele critice, populaţiile din cadrul marilor imperii au abandonat geneza matricei pentru opțiuni binare imperială, rezemată pînă atunci pe umerii lor, lăsînd-o să se prăbuşească. Popoarele, arată N. Această aptitudine are funcţia unui "cîntar psihologic, colectiv" de evaluare a apăsării împovărării imperiilor în general a dominaţiilor şi toate societăţile dar mai ales cele ţărăneşti sînt înzestrate cu geneza matricei pentru opțiuni binare asemenea "instrument de măsurare".

Pentru populaţiile ţărăneşti, imperiile nu reprezintă calităţi, sînt a-calitative, nu pot fi mai mult decît nişte "cantităţi" împovărătoare.

Ce este Genesis Matrix?

Gradul apăsării împovărării explică decizia colectivă spontană a "abandonării" unei carcase imperiale dominatoare, în generecare, fără suportul populaţiei, se prăbuşeşte. De loc.

  1. Лишь позднее до Элвина дошло, что весь этот комфорт не мог быть пустой экстравагантностью: ведь этот мирок являлся единственным домом Учителя в долгих странствиях среди звезд.
  2. Locul de muncă de domiciliu oferă siena

Chestiunea a fost sesizată şi de Marx, care însă o interpretează de pe cunoscuta poziţie antiţărănească a tuturor marxiştilor. Marx vorbeşte despre "organismul acestor barbari" satele orientale pe care le acuză de "viaţă vegetativă", căci "asistau impasibili la prăbuşirea unor întregi imperii Marx, F.

Engels, Opere, voi. Stahl, continuator strălucit al lui N. Marx, încă încă "în fond e vorba de comunităţi săteşti cucerite de seminţii războinice, oprite deci în dezvoltarea lor prin cel mai bun indicator de volum pentru opțiuni binare cuceritorilor, impasibile faţă de distrugerea oraşelor aşa cum era şi normal să se arate exploataţii faţă de nenorocirile întîmplate celor care îi exploatează" H.

Sîahl, Teorii şi ipoteze privind sociologia orînduirii tributale, Evenimentele provocate de imperii războaie, invazii, cuceriri, înfrîngeri, încasări fiscale de toate tipurile apar populaţiilor ţărăneşti drept ceea ce erau, ca "teroare a istoriei", ca timp străin, şi desolidarizarea de "imperii" cu tot cu istoria lor era o consecinţă firească.

geneza matricei pentru opțiuni binare

Aşa se explică "accepţiunea barbarilor" în provinciile imperiului roman şi tot astfel poate fi explicată "abandonarea statului": "Statul este abandonat în seama cui poate să-l ia. Şi sentimentul faţă de stăpînitori este acesta: Eu nu te vreau, dar fiindcă Dumnezeu te-a adus, eu nu mă împotrivesc.

Este un domeniu aşa de puţin vrednic de interes acela în care te afli şi dacă ai bunul simţ de a nu-mi cere prea mult şi de a nu mă băga în războaie, eşti foarte bun! Importanţa teoriei a. Nu rezistă nu fiindcă el n-ar fi în stare să înlăture agentul de poliţie sau jandarmul, căci evident societatea este mult mai tare decît toţi aceştia, dar fiecare îşi zice: ori unul, ori altul, totuna el" ibidem.

Dicţionar s de sociologie - PDF Kostenfreier Download

Aşa se face că aceeaşi populaţie, ce părea extrem de tolerantă, pasivă, plină de supuşenie, devine, brusc, intransigentă, violentă, nemiloasă cu opresorul de îndată ce s-a creat o conjunctură critică. ABUZ 1. Exces în folosirea unui lucru. Denumire dată unor anumite încălcări ale legalităţii, în cadrul dreptului penal sînt prevăzute diferite tipuri de a.

geneza matricei pentru opțiuni binare

După anii '60, o nouă problemă a intervenit în dezbaterea publică: a. Maltratarea sau a. Majoritatea a. Circumstanţele care indică faptul că sănătatea sau bunăstarea copilului sînt afectate permit distingerea a două categorii ale a. Din punctul de vedere al copilului, nu este nici o diferenţă, toate aceste manifestări fiind receptate ca maltratare.

  • Toți acești indicatori pot fi descărcați la sfârșitul acestui articol.
  • Pentru a lucra acasă

Aceşti copii sînt frecvent murdari, îmbrăcaţi neglijent, subponderali şi în nevoie de supraveghere medicală. Incidenţa a. Studiile întreprinse atestă că părinţii abuzivi aparţin tuturor nivelelor socio-economice şi culturale, deşi cazurile raportate apar mai frecvent la categoriile afectate de sărăcie.

De obicei, părinţii abuzivi sînt marcaţi de o serie de caracteristici distinctive: nu ştiu să fie ocrotitori, suportivi şi iubitori; manifestă cerinţe nerealiste faţă de copil din punct de vedere fizic, intelectual şi emoţional, la care acesta nu poate răspunde, declanşînd astfel sentimente de frustrare, respingere şi mînie; sînt izolaţi social; sînt orientaţi spre pedeapsă, pe care o consideră necesară în controlul copilului; provin în general din rîndul tinerelor mame, imature, avînd relaţii inconsistente cu prietenii sau soţii lor, din care rezultă sarcini neplanificate şi nedorite.

Cel mai comun factor în apariţia a. Cu o inconsistentă imagine de sine, aceşti părinţi sînt disperaţi, au geneza matricei pentru opțiuni binare eşecurilor repetate, lipsindu-le speranţele în viitor.

geneza matricei pentru opțiuni binare

Totodată, există unele caracteristici ale copiilor care par a contribui la probabilitatea a. Ca problemă socială, a. O mare diversitate de prestaţii de acest gen revine organizaţiilor non-guvemamentale. Are diferite forme: a. Sociologia acţionalistă consideră, deci, că societatea nu este un dat natural, ci un produs istoric, creaţie colectivă, instituţiile şi faptele sociale în general fiind doar sedimentări ale acţiunilor sociale.

Deoarece sistemul social nu este decît un produs derivat al acţiunii sociale şi al interacţiunii indivizilor, aceştia sînt singurele elemente active din societate. Ei urmăresc realizarea untir scopuri determinate în funcţie de care îşi definesc situaţia în care acţionează şi proiectează sisteme de relaţii sociale pe care le modifică permenent, redefinindu-le sau schîmbîndu-le semnificaţia.

Principalele curente ale sociologiei acţionaliste sînt sociologia interpretativă, individualismul metodologic şi unele concepţii sociologice neomarxiste inspirate din lucrările de tinereţe ale lui Marx.

geneza matricei pentru opțiuni binare

Considerînd că orice acţiune socială presupune un sistem de relaţii în care sînt plasaţi actorii, un sistem simbolic în care ei corn unică şi o orientare spre scopuri determinate, A. Touraine Sociologie de l'action, defineşte a. De aceea principiul a. Analiza sociologică a muncii "principiul muncii" ne permite să depăşim opoziţia dintre situaţia socială condiţiile sau împrejurările obiective ale acţiunii şi semnificaţia el pentru actor interpretarea subiectivă a valorilor şi simbolurilorrespectiv dintre materialism şi idealism, deoarece munca este în acelaşi timp situaţie şi acţiune.

Cum însă exigenţele "principiului muncii" nu sînt exprimate în aceeaşi măsură de toţi indivizii care participă la acţiunea istorică concretizată în procesele de geneza matricei pentru opțiuni binare, studiul subiectului istoric presupune analiza conştiinţei muncitoreşti.

Parsons, teoriile acţionaliste. De regulă, a. Votarea unei legi este un exemplu de a. Spre deosebire de a.

  • Тем не менее в других сферах он проявил куда большую склонность к сотрудничеству.
  • Cum să faci bani site- ul oficial

Astfel, vorbim despre activitatea unui partid, de geneza matricei pentru opțiuni binare bisericii în secolul al XlX-lea sau despre activitatea profesională a lui lonescu. Activitatea presupune un cadru de referinţă explicativ mai obiectiv decît a.

geneza matricei pentru opțiuni binare

Ea nu reprezintă pur şi simplu o sumă de a. Dacă analizăm de ex. O asemenea referinţă obiectivă face ca explicarea activităţii, spre deosebire de cea a a.